Câți bani sunt alocați anul acesta de la buget pentru medicina dentară

Câți bani sunt alocați anul acesta de la buget pentru medicina dentară
Publicat: 02/06/2014, 20:16
Actualizat: 20/05/2015, 16:38

„Suma pentru medicii stomatologi se dublează, practic. Ca referință, plecăm de la un minim de 2.000 de lei pentru un medic simplu”, a spus președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Radu Țibichi a amintit, pe de altă parte, că potrivit normelor de aplicare a noilor pachete de servicii medicale și a Contractului-cadru, peste 100 de terapii se pot efectua în ambulatoriul de specialitate.

Potrivit președintelui CNAS, în ambulatoriul de specialitate paraclinic au fost introduse peste 20 de analize și investigații paraclinice noi, cu un efort financiar din partea Casei de a crește tarifele cu 33 la sută. „Această creștere a fost efectuată tocmai pentru ca pacienții să nu mai plătească contribuții personale pentru analize efectuate în laborator”, a explicat Țibichi.

El a precizat că și la capitolul „dispozitive medicale” au fost introduse câteva dispozitive noi pentru copii și pentru „pacientul clinic”, iar din 2015 va fi introdusă și proteza de sân pentru pacientele cu suferință oncologică.

La conferința organizată de agenția de presă Mediafax în parteneriat cu Ministerul Sănătății, la Spitalul Colțea, au fost discutate, printre altele, noutățile din pachetele de servicii medicale și contractul-cadru în vigoare de la 1 iunie, beneficiile acestora pentru sistemul sanitar, strategia Ministerului Sănătății privind actualizarea listei de medicamente compensate, medicamentele noi care ar putea fi admise pe lista de compensate, medicamente noi pentru tratarea cancerului, bolilor cardiologice, bolilor autoimune, diabetului, hepatitei și efectele acestora asupra calității vieții pacienților, dar și soluțiile pentru pacienții cu boli grave.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Când vom ști cine a câștigat alegerile prezidențiale din SUA
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul...
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru...
Locul unde au fost înregistrate -10 grade astăzi. România, lovită de un val de aer...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
A erupt vulcanul Lewotobi Laki-laki din Indonezia! Nouă persoane au murit și zeci de mii...
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care ar putea bloca vânzările
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Gafa făcută de Ștefan Bănică Jr. Fiul său l-a taxat
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
VIDEO Adda, despre cum să răzbaţi în industria muzicală: "Asumaţi-vă hate, asumaţi-vă respingere, asumaţi-vă uşi...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Educația, ocupația și averea influențează riscul de deteriorare cognitivă